27 septembrie 2012 Năpastă sentimentală

Căzut-a luna de pe cer
Şi soarele-a ieşit din mare,
"Vino 'napoi" întruna zbier,
Dar glasul mi se pierde-n zare.

Privesc spre plajă şi la tine
Mă tot gândesc - şi mă-nfior,
De când tu ai plecat în mine
Se tot dau lupte... şi tot mor.

16 septembrie 2012 Şi poate...

Şi poate nu ţi-am zis tot ce aveam să-ţi spun,
cum că mi-e dor de tine, şi mi-e greu...
şi poate că pe toate-n mine le adun
şi-n mine se adună toate mai mereu.

Şi poate că e prea târziu să te mai am...
îmi plânge sufletul - şi nu-l mai pot opri.
am vrut să fii al meu, dar nu ştiam
că-n ignoranţa ta eu mă voi prăbuşi.

Şi poate c-am făcut tot ce se poate...
sau e probabil să fi fost mai multe de făcut,
însă e-o lume-ntreagă care ne desparte,
iar inima-ţi cea rece-a împietrit demult.

Şi poate că aşa mi-e mie scris...
să te iubesc, să sufăr şi să pier,
sau poate-ai făcut totul dinadins
şi în zadar aştept eu, în zadar tot sper.

Şi poate ăsta ţi-a fost mereu scopul...
şi-n nepăsare mă îngropi cu toate,
sau poate că am să dispar cu totul,
că nu mai este loc de niciun "poate".

11 iulie 2012 Răpuşi de iubire

Sunt oameni ce-aspiră la locuri cereşti
Şi alţii ce zilnic rescriu vechi poveşti,
Dar toate se pierd în infime cuvinte...
Iubirea din ziua de astăzi ne minte.

Durerea se plimbă prin noi ca prin târg,
Iar vieţile noastre se sting în amurg.
Oricât de puternici am fi, ne doboară...
Iubirea din ziua de azi ne omoară.

16 iunie 2012 Acuzare

Te-ai gândit tu că-i mai bine

să pui virgule și puncte

și să faci din proză - rime,

să pui zeii să te-asculte?

Ai crezut tu, om dement,

că ai leacul pentru toate

și că poti citi atent

litere înscrise-n șoapte?

Îndrăznit-ai tu în zile

să te-ngropi în asfințit

într-o carte fără file

când știai c-am amuțit?

Socotit-ai că-n eteruri

va fi rai să te primească

și desculț să umbli-n ceruri

într-o robă-mpărătească?

Chiar credeai că într-o noapte

toate se vor hărăzi

să te scape de păcate

și să intre noaptea-n zi?

Spune-mi, de binevoiești...

Unde cugeți tu amurgul

când nu-i loc să te-odihnești

și te-acuză demiurgul

pentru tot c-ai să plătești?

31 mai 2012 Pedeapsa timpului

Tu parcă te-ai ascuns de timp

Prin el, în el, ori pe sub gene...

Şi-n fiecare anotimp

Te caut eu din vreme-n vreme.

Trist îmi e faptul că te-ai dus

Şi ai uitat să mă anunţi,

Pierdut-u-te-ai în timpul scurs

Şi teamă mi-e c-ai să renunţi.

Te caut zi, te caut noapte,

Dar nu ştiu unde să te am.

Te port în gând, te port în fapte,

Căci altă consolare n-am.

22 mai 2012 Iubire sacră, iubire profană…

În afundul firii mele zvârcolite de furtună

se tot ceartă mut religii şi mă-ndeamnă-n dumnezeu,

Însă-n mintea mea cea slută contradicţii se adună

căci de când iubescu-ţi fiinţa parc-am devenit ateu.

(dacă-i să existe-un zeu,

tu eşti dumnezeul meu.

dacă e să nu existe,

sunt pe veci al tău ateu.)

11 mai 2012 Tragedia timpului

În calendarul nostru se scurg zilele-n grabă

Şi lunile, şi anii, şi viaţa noastră scurtă.

Aş vrea să simt o clipă că timpul nu aleargă,

Să simt îmbrăţişarea celui ce mă sărută.

Dar legile în lume sunt scrise şi nescrise,

Iar viaţa ne frământă, greul se zbate-n noi.

Puţini au suflet sincer şi braţele deschise,

Sunt prea puţini aceia ce-mpart lumea la doi.

23 aprilie 2012 Alterare

De putred ce e sufletul acestei omeniri
au început să tragă şi viermii pe la el,
din cauza pieirii acestor vechi trăiri
nimic de azi în veacuri nu va mai fi la fel.

 De putrede ce-s sentimentele umane
se pierde lumea toată în simţiri,
din cauza minciunii şi-a urii din timpane
suntem noi incapabili de-aceste nemuriri.

De putrezi ce sunt toţi aceşti oameni damnaţi
nu este loc în lume de niciun sentiment,
din cauza acestor morţi vii şi ignoranţi
se pierde universu-ntr-un vacuum permanent.

6 martie 2012 De-aş fi avut de-ales...

Eu cred că m-am născut cu elegia-n sânge.
o tristă incurabilă, ar spune unii chiar...
am ochii mari, dar goi. şi-un suflet solitar,
iar lumea nu pricepe că viaţa nu-mi ajunge.

Eu cred că m-am născut din mări de suferinţă.
trec anii peste mine, vin oamenii - şi pleacă...
un singur suflet am. L-am învăţat să tacă,
să plângă, să iubească, să treacă în nefiinţă.

Eu cred că m-am născut sau... m-am născut crezând
că lumea va-nţelege măcar un strop din mine...
dar mi-am greşit povestea, scriind printre suspine,
aşa că mă acuză, nimic ne-nţelegând.

2 februarie 2012 Când doza zilnică dispare...

Am încercat din răsputeri
să te uit azi, să te uit ieri.
dar am rămas fără puteri…

să-ncerc şi mâine – ce rost are?


Te-am căutat cu ochii goi
căci vreau să te aduc ‘napoi
dar ţie nu-ţi pasă de noi…

zadarnic m-amăgesc – şi doare!


Tu erai doza mea de viaţă
şi-n fiecare dimineaţă
îmi desenai zâmbet pe faţă…

şi-acum mă-ntreb… unde eşti oare?


În umbra ultimului ceas
doar amintirea mi-a rămas
căci te-am pierdut. sub al tău pas

amorul nostru palid moare.

25 ianuarie 2012 N-ai habar...

N-ai habar ce se întâmplă,
Ce se spune, ce se scrie,
Tu doar porţi pe a ta tâmplă
Urme-adânci de nebunie.

N-ai habar că mor de tine,
Că mi-e dor, că îmi lipseşti.
Ai uitat complet de mine,
Ai uitat să mai iubeşti...

N-ai habar că scriu în noapte
Versuri triste, versuri gri -
Un morman de vise moarte,
Abandonuri timpurii.

17 ianuarie 2012 Decadență

Natura zace-n amorțire
Și-n toiul iernii fulgi dansează,
Iar trista noastră reverie
În mii de părți se dezmembrează.

Și iarăsi se pornesc furtuni
De sentimente în regres,
Azi nu mai credem în minuni
Și decedăm în sens invers.

28 decembrie 2011 Elegie-n anotimpul alb…

Ca fulgii albi ce cad mi-e gândul de stingher –
Şi ramuri verzi de brad mă poartă în văzduh.
Azi iar mi-e dor de tine, dor de duh…

Iar focul arde-n şemineu fără-ncetare
Şi mie mi-e tot greu. Nu pot a te uita…
E gol mereu în mintea şi-n inima mea.

E rece-acest Decembre - şi-i frig la mine-n suflet,
Iar noaptea poartă umbre ce astăzi se închină -
Doar trupul meu cel palid în veacuri mai suspină.

30 noiembrie 2011 În pustiul iernii...

Sunt mici şi deşi fulgii ce cad...
Azi ninge-n orizontul gri,
Un bec din felinarul fad -
Lumină-n ochii cenuşii.

Un corb sihastru-şi plânge dorul
Pe gardurile-nzăpezite,
Un trist poet huleşte-amorul
Privind prin geamuri aburite.

Ninsoarea îi unea mereu -
Stăteau îmbrăţişaţi privind
Cum arde focu-n şemineu
Şi iarăşi adormeau zâmbind.

Însă acum a rămas singur,
Zăpada este prea ostilă.
Nimic nu e de bun augur
Căci totul este demn de milă.

20 octombrie 2011 Poem în aşteptare...

Doar flacăra de lumânare
Se mai zăreşte-n bezna nopţii,
O urmă de îngândurare
Se-aşterne peste fila cărţii.

Stiloul îşi aşteaptă soarta
Şi-ar scrie fără de cusur,
Însă cerneala este gata
Iar liniştea nu pot s-o-ndur.

Atâtea versuri fără noimă,
Fără pereche, fără glas,
Atâta suferinţă-n taină...
Te chem – şoptind – la orice pas.

În fiecare stih te-aş scrie,
Te-aş recita la infinit;
Iubirea mea-i o poezie
Ce n-are titlu...sau sfârşit...

5 octombrie 2011 Noapte de septembrie

Un vânt tomnatic mai adie
Acum, târziu, în noaptea rece,
C-un iz domol de păpădie
Un val de frunze mă petrece.

Doar luna palidă veghează
În noaptea vastă şi senină -
Am ochii goi. Mă-ncoronează
Doar bolta cea de stele plină.

6 septembrie 2011 Abandon în anotimp...

E toamnă-n anotimp şi-i anotimp în mine,
Îmi bate ploaia-n geam şi lacrimile-n faţă.
Acesta-i anotimpul ce m-a privat de tine
Cu ochii-n lacrimi te acuz c-ai sufletul de gheaţă.

Potecile toate-s pustii de când tu ai plecat
Şi frunzele ce cad din pomi în lacrimi se transformă.
Atât de mult noi ne-am iubit, dar m-ai abandonat
Nu mai am lacrimi, iar de suflet...n-a mai rămas nici urmă.

15 august 2011 Când totul e irevocabil...

Aceasta este drama vieţii
de care oricât te-ai ferit
ţi-a luat speranţa dimineţii
şi tot ce-i bun a luat sfârşit.

Visai mereu la zile bune,
chiar şi iubirea-ţi surâdea;
şi asteptai ziua de mâine
cu zâmbet lin, sorbind cafea.

Trăgeai perdelele de soare
şi raze dulci păseau alene,
în camera cea primitoare -
timid ţi-alunecau pe gene.

Citeai romane de iubire
şi te visai protagonistă;
neexistând vreo zi în care
să ai motive să fii tristă.

Dar iată că toate s-au dus :
şi optimismul, şi iubirea...
vremea cea bună a apus
lăsându-ţi doar nefericirea.


Nu mai ai vise, aspiraţii,
ziua de mâine-i blestemată,
speranţa a murit. vibraţii
în valuri de tristeţi se-arată.

Cafeaua ţi-e acum amară,
murit-au razele de soare,
iar tu – copilă solitară -
eşti personajul care moare.

27 iulie 2011 Speranţa aşteptării...

Astăzi mi-e goală călimara,
Iar pana nu mai plânge rime;
În paşi de dor se lasă seară
Şi-n file te păstrez pe tine.

Silabele dansează-n rând,
Chitara cântă despre tine,
Iar eu mă uit pe geam – sperând
Că mâine vei fi lângă mine.

Un înger alb ne va purta
Pe infinite portative,
Iar cheia sol ne va-ngâna
Din nici noi nu ştim ce motive…


( Omamente! :* )

23 iunie 2011 Suflet osândit

Un sunet tragic de vioară
Alungă liniştea-n morminte
Şi umbrele ce fac să pară
Că morţii încă mai ţin minte
Pe unde răul se strecoară
Şi-ncet te soarbe de cuvinte.

Acolo zace,la răscruce,
Un suflet gol,neliniştit,
Ce-n hohot plânge - căci s-ar duce
În raiul sau cel infinit
Însă nu poate de-a sa cruce -
Prea grea fiindc-a păcătuit.