23 iunie 2011 Suflet osândit

Un sunet tragic de vioară
Alungă liniştea-n morminte
Şi umbrele ce fac să pară
Că morţii încă mai ţin minte
Pe unde răul se strecoară
Şi-ncet te soarbe de cuvinte.

Acolo zace,la răscruce,
Un suflet gol,neliniştit,
Ce-n hohot plânge - căci s-ar duce
În raiul sau cel infinit
Însă nu poate de-a sa cruce -
Prea grea fiindc-a păcătuit.

10 au comentat:

harrylequin spunea...

No, îmi place foarte mult cum scrii.
Şi, dacă nu te superi, aş dori să te adaug la blogroll. Pooot?

29decembrie spunea...

superbe randuri...

Amaranth spunea...

So let's all go to hell, dude!!! That's where the party's at!!!

Bia. spunea...

Oare sunt intradevar oameni care isi dau seama ca au pacatuit prea mult? :)

sinnners spunea...

:*

MarinelPadurice spunea...

NO COMENT! doar o voi recite si pasta

adelici spunea...

E superb! Felicitari!

ochelari de ploaie spunea...

>:-|. bine spus.

Emy spunea...

Super!
Iti urmaresc blogul si te astept si pe al meu!
Pup! :*

OFFICE LITERATURA spunea...

Noi apariţii editoriale la OFFICE LITERATURA:
Cele mai frumoase poeme de dragoste – “Atunci când vara se reinventa” – autor Cristian Lisandru
Un nou roman pe care-l vei citi cu dintr-o suflare – Romanul care se scria singur” - autor Cristian Lisandru

Pentru tine:

De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
Cum taci…
Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
Să simt cum intră apa în odaie.
Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai tu ştii…
E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
Şi apa intră-ntruna în odaie…
Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
Să văd cum intră apa în odaie…
Să ne spălăm păcatele,
Să fim curaţi,
Îndrăgostiţi adevăraţi,
Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
Să fim curaţi doar noi…(Ploaia de Cristian Lisandru)

http://officeliteratura.blogspot.com/

Trimiteți un comentariu

Exprimă-ţi părerea!