15 august 2011 Când totul e irevocabil...

Aceasta este drama vieţii
de care oricât te-ai ferit
ţi-a luat speranţa dimineţii
şi tot ce-i bun a luat sfârşit.

Visai mereu la zile bune,
chiar şi iubirea-ţi surâdea;
şi asteptai ziua de mâine
cu zâmbet lin, sorbind cafea.

Trăgeai perdelele de soare
şi raze dulci păseau alene,
în camera cea primitoare -
timid ţi-alunecau pe gene.

Citeai romane de iubire
şi te visai protagonistă;
neexistând vreo zi în care
să ai motive să fii tristă.

Dar iată că toate s-au dus :
şi optimismul, şi iubirea...
vremea cea bună a apus
lăsându-ţi doar nefericirea.


Nu mai ai vise, aspiraţii,
ziua de mâine-i blestemată,
speranţa a murit. vibraţii
în valuri de tristeţi se-arată.

Cafeaua ţi-e acum amară,
murit-au razele de soare,
iar tu – copilă solitară -
eşti personajul care moare.

8 au comentat:

adelinaxc spunea...

Ce-mi place ultima strofa! ;;)

MarinelPadurice spunea...

heheeee.... primul care spune genial, :>
Inca mai trec pe aici, zilnic... ce mai faci Lola?

Ioana Filipaş spunea...

Văd că scrii doar când ești tristă... Oricât de mult mi-ar plăcea să-ți văd poeziile, pentru că-mi place cum scrii, nu-mi place să te știu așa.

Sper să vină zile mai bune pentru tine cât mai curând.

Lola. spunea...

Ioana...nu scriu doar cand sunt trista. doar ca-n ultima vreme nu am avut timp deloc. si cum azi am avut zi libera de la lucru...am turnat niste versuri. sa ma descarc...

Lola. spunea...

Mifo... nu fac nici prea bine, nici prea multe. tu ce mai faci? mersi de vizite >:D<

Lorelei spunea...

De fiecare data cand revin la tine raman cu aceeasi impresie de prima data. Cea mai buna.

MarinelPadurice spunea...

Lola, eu invat, invat, invat.... umblu dupa reportaje si stiri, astept sa dau examen pentru licenta de jurnalist.... in rest mai nimic.... in mare parte a timpului invat, in restu pe drumuri

Anonim spunea...

Foarte, foarte bune versurile tale. Adevarul e ca de atata timp am urechile chinuite de lipsa de rima si de ritm a unora incat sunt totalmente extaziat sa le regasesc la tine intr-o proportie atat de covarsitoare.

Trimiteți un comentariu

Exprimă-ţi părerea!