Şi te-am avut în braţe iar pentru o clipă,
Dar, ca de fiecare dată, ai plecat.
Atât de crud destinul ne-nfiripă
Aspre pedepse - căci iar ne-au judecat.
Credeam că de-astă dată va fi bine
Şi că voi reuşi să te păstrez,
Dar n-am putut de la păcat a ne abţine
Şi-abia am apucat să te îmbrăţişez.
Căci zeii nu ne vor ierta în veci
Pentru-ale noastre grave nesupuneri,
Şi tot mereu te vor forţa să pleci
Când raiul iar ne va purta pe umeri.
De secole întregi te-am aşteptat
Fiindcă iubirea noastră-i infinită,
Chiar de suntem damnaţi pentru păcat
Nemuritori vom fi pentru o clipă.
Atunci când suntem împreună
Rupem blesteme şi înfrângem zei,
Chiar dacă-ntr-o secundă alţii se adună
Măcar pentru o clipă suntem dumnezei.
6 au comentat:
In sfarsit gasesc ceva "altfel". Folosesti elemente pe care nu le gasesc in poemele adolescentine pe care le-am citit in ultimul timp. Suntem cu totii niste dumnezei pana in momentul in care nu apar altii si altii care se joaca de-a zeii.
asta seamana enorm cu Damnare de Lauren Kate. Are o legatura, nu-i asa?
pe de alta parte, ador sentimentul descris de tine. si finalul e mortal. keep blogging forever
nu, nu are nicio legatura.
multumesc pentru apreciere :]
tu, fata, esti minunata!
:)) mersi!
scuze, nu am vazut intr-adevar raspunsul tau de aici.
in orice caz, e o coincidenta atunci, imi place poezia
Trimiteți un comentariu
Exprimă-ţi părerea!