Amintirile ne-atrag mereu în trecut
ca o fiară-nsetată de sânge uman,
unii spun c-amintirea e precum un dușman...
haide, spune-mi! hai, spune-mi ce mult te-a durut.
Ai dreptate, așa e! tu nu simți durere,
tu n-ai amintiri, ție nu îți mai pasă.
sunt singurul suflet pe care-l apasă
amintirea și dorul și crunta tăcere.
Sunt lupte în care degeaba intrăm
căci nu avem șanse de vreo reușită,
iar eu în zadar mă tot zbat - încolțită;
nu suntem în stare să mai judecăm.