15 august 2011 Când totul e irevocabil...

Aceasta este drama vieţii
de care oricât te-ai ferit
ţi-a luat speranţa dimineţii
şi tot ce-i bun a luat sfârşit.

Visai mereu la zile bune,
chiar şi iubirea-ţi surâdea;
şi asteptai ziua de mâine
cu zâmbet lin, sorbind cafea.

Trăgeai perdelele de soare
şi raze dulci păseau alene,
în camera cea primitoare -
timid ţi-alunecau pe gene.

Citeai romane de iubire
şi te visai protagonistă;
neexistând vreo zi în care
să ai motive să fii tristă.

Dar iată că toate s-au dus :
şi optimismul, şi iubirea...
vremea cea bună a apus
lăsându-ţi doar nefericirea.


Nu mai ai vise, aspiraţii,
ziua de mâine-i blestemată,
speranţa a murit. vibraţii
în valuri de tristeţi se-arată.

Cafeaua ţi-e acum amară,
murit-au razele de soare,
iar tu – copilă solitară -
eşti personajul care moare.