20 octombrie 2011 Poem în aşteptare...

Doar flacăra de lumânare
Se mai zăreşte-n bezna nopţii,
O urmă de îngândurare
Se-aşterne peste fila cărţii.

Stiloul îşi aşteaptă soarta
Şi-ar scrie fără de cusur,
Însă cerneala este gata
Iar liniştea nu pot s-o-ndur.

Atâtea versuri fără noimă,
Fără pereche, fără glas,
Atâta suferinţă-n taină...
Te chem – şoptind – la orice pas.

În fiecare stih te-aş scrie,
Te-aş recita la infinit;
Iubirea mea-i o poezie
Ce n-are titlu...sau sfârşit...

5 octombrie 2011 Noapte de septembrie

Un vânt tomnatic mai adie
Acum, târziu, în noaptea rece,
C-un iz domol de păpădie
Un val de frunze mă petrece.

Doar luna palidă veghează
În noaptea vastă şi senină -
Am ochii goi. Mă-ncoronează
Doar bolta cea de stele plină.

6 septembrie 2011 Abandon în anotimp...

E toamnă-n anotimp şi-i anotimp în mine,
Îmi bate ploaia-n geam şi lacrimile-n faţă.
Acesta-i anotimpul ce m-a privat de tine
Cu ochii-n lacrimi te acuz c-ai sufletul de gheaţă.

Potecile toate-s pustii de când tu ai plecat
Şi frunzele ce cad din pomi în lacrimi se transformă.
Atât de mult noi ne-am iubit, dar m-ai abandonat
Nu mai am lacrimi, iar de suflet...n-a mai rămas nici urmă.

15 august 2011 Când totul e irevocabil...

Aceasta este drama vieţii
de care oricât te-ai ferit
ţi-a luat speranţa dimineţii
şi tot ce-i bun a luat sfârşit.

Visai mereu la zile bune,
chiar şi iubirea-ţi surâdea;
şi asteptai ziua de mâine
cu zâmbet lin, sorbind cafea.

Trăgeai perdelele de soare
şi raze dulci păseau alene,
în camera cea primitoare -
timid ţi-alunecau pe gene.

Citeai romane de iubire
şi te visai protagonistă;
neexistând vreo zi în care
să ai motive să fii tristă.

Dar iată că toate s-au dus :
şi optimismul, şi iubirea...
vremea cea bună a apus
lăsându-ţi doar nefericirea.


Nu mai ai vise, aspiraţii,
ziua de mâine-i blestemată,
speranţa a murit. vibraţii
în valuri de tristeţi se-arată.

Cafeaua ţi-e acum amară,
murit-au razele de soare,
iar tu – copilă solitară -
eşti personajul care moare.

27 iulie 2011 Speranţa aşteptării...

Astăzi mi-e goală călimara,
Iar pana nu mai plânge rime;
În paşi de dor se lasă seară
Şi-n file te păstrez pe tine.

Silabele dansează-n rând,
Chitara cântă despre tine,
Iar eu mă uit pe geam – sperând
Că mâine vei fi lângă mine.

Un înger alb ne va purta
Pe infinite portative,
Iar cheia sol ne va-ngâna
Din nici noi nu ştim ce motive…


( Omamente! :* )

23 iunie 2011 Suflet osândit

Un sunet tragic de vioară
Alungă liniştea-n morminte
Şi umbrele ce fac să pară
Că morţii încă mai ţin minte
Pe unde răul se strecoară
Şi-ncet te soarbe de cuvinte.

Acolo zace,la răscruce,
Un suflet gol,neliniştit,
Ce-n hohot plânge - căci s-ar duce
În raiul sau cel infinit
Însă nu poate de-a sa cruce -
Prea grea fiindc-a păcătuit.

16 mai 2011 Ne stingem…

Degeaba plâng,degeaba taci
Ce-a fost frumos s-a terminat.
Cu tot ce spui doar rău îmi faci
Povestea noastră s-a-ncheiat.

Nu ştiu,nu pot a nu mai plânge
Căci amintirile mă dor,
Din urmă un regret m-ajunge
C-ai renunţat mult prea uşor.

Aveam atâtea vise-n noi
Şi zilnic le-mplineam,dar iată,
Deşi mereu visam în doi
De ieri nu mai visăm deodată.

Tu ai ales s-o iei pe drumul
Ce de mine te-a-nstrăinat,
Eu sunt copila,tu nebunul
Ce-al noastru vis a spulberat.

Degeaba plâng,degeaba taci
De azi nu mai există noi,
Cu tot ce spui doar rău îmi faci
Aş vrea să dăm timpul ‘napoi…

18 aprilie 2011 Noaptea alienării...

Strada-i pustie,vântul lin,
Iar frunzele foșnesc usor.
N-am zeu la care să mă-nchin
Și rănile încă mă dor.

Sub cerul înnorat mă pierd,
Te caut cu privirea-n zare.
Aș vrea acum să îmi dezmierd
Auzul cu a ta chemare.

Dar nu se-aude niciun glas.
Zadarnic rătăcesc în noapte
Căci tu-ai plecat,eu am rămas -
Sunt surdul ce aude șoapte.

31 martie 2011 Geneza unui simţământ

De lumea rea nici că-mi mai pasă
Atâta timp cât mi-eşti aproape,
Şi niciun dor nu mă apasă
Când ştiu c-o să te-ntorci la noapte.

Şi-ai să-mi promiţi marea cu sarea
Şi blând la piept ai să mă strângi,
Pe tâmplă-ţi voi simţi suflarea
Din urmă când ai să m-ajungi.

Îmbrăţişarea-ţi infinită
Mă va cuprinde ca-ntr-un vis
Şi-a mea dorinţă stăvilită
Va lua fiinţă-n paradis.

6 martie 2011 Regres îngeresc

Afund, în cimitirul mut,
Se-ascund în ceaţă crucile;
Înger morbid cu chip de lut
Nu-ţi renega aripile !

Nu-ţi plânge drama sufletească
Şi nu lăsa lacrimi să-ţi curgă;
Aceasta-i viaţa pământească :
O condamnare făr' de rugă.

Nu-ţi vinde sufletul murdar,
Chiar de păcatul îl încheagă.
Eşti dumnezeul solitar
Pe care raiul îl reneagă.

18 ianuarie 2011 O mie unu...

Am adunat o mie de şoapte nerostite,
Şi-o mie de petale ce au căzut din cer.
O mie am de gânduri - timide,rătăcite,
O mie sunt şi fluturii ce ţes în zări mister.

Şi picurii de ploaie - o mie sunt şi ei
Şi fulgii de zăpadă ce se aştern pe gene;
O mie de cuvinte şi-o mie de idei,
O mie sunt şi stropii ce mi se scurg prin vene.

Şi pozele cu noi...o mie sunt la număr,
O mie sunt scrisorile trimise-n zori de zi,
O mie de săruturi şi-un tatuaj pe umăr
Şi alte înc-o mie de triste poezii.

O mie-au fost şi lacrimile mărunte ce mi-au curs,
Şi-o mie de regrete ne-au izvorât din suflet.
Promisiuni o mie făcut-am la apus
Privindu-ne în ochi şi afişând un zâmbet.

O mie de minute nu ne-ar fi fost de-ajuns
Nici ore,săptămâni,sau ani de-ar fi trecut.
O mie de emoţii în suflet ne-au pătruns,
Şi alte înc-o mie de vise am avut.


















Dar tu ai fost doar unul...

31 decembrie 2010 Veghe

Aş vrea să mă mai ningi o dată,
Să-ţi simt mireasma cea de plumb,
Să cad ca o copilă beată
În braţele-ţi fără străfund.

Şi să-mi şopteşti că eşti cu mine,
Că nu-mi vei da drumul vreodată,
Suav să-mi spui că va fi bine
Şi să-ţi adorm în braţe-ndată.

O ultimă cântare-aş vrea
Să văd că buzele-ţi mimează,
Şi c-un sărut de catifea
Adoarme-mi fiinţa ce visează.

20 noiembrie 2010 Ultima suflare

Suflarea lumii-ncet se stinge
Sub pătura de frunze moarte,
Iar spaima nopţii se prelinge
-afund,în minţi asfixiate.

Fobia timpului trecut
Se varsă-n ceasul spart din umbră,
Acorduri grave de-nceput
Suspină-ntr-o vioară sumbră.

Cadavre sunt şi cei ce umblă
Şi cei ce plâng tot leşuri sunt,
Căci moartea,azi,va sta la pândă
Luând pe toţi cu ea-n mormânt.

5 noiembrie 2010 R.I.P. Adrian Păunescu

Nici nu ştiu ce să spun...parcă nu-şi au rost cuvintele...Nu ştiu cum aş putea să exprim regretul pentru această pierdere...
Născut în 20 iulie 1943,în Copăceni,judeţul Bălţi, nemaipomenitul poet (publicist,textier şi om politic) Adrian Paunescu s-a stins azi,5 noiembrie 2010.
Debutând în 1960,Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.În cadrul Cenaclului Flacăra,Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancţionări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generaţia în blugi” şi „muzică tânără” pentru a-şi desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist şi ai genurilor muzicale folk şi rock.
Sunt multe de spus...dar nu ştiu ce rost ar mai avea...



POETUL [Adrian Păunescu]

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.


Odihneşte-te în pace,preaiubite bard!

16 octombrie 2010 Efemeri...

Târziul gri al toamnei reci
Mă înfioară pe ascuns -
Himeric...
Frica m-a pătruns,
E-un timp din care nu mai pleci -

Funebric...

Bat clopotele la apus
Amorul s-a pierdut în vid -
Şi mor...
Căci sufletul mi-este livid
Şi-n mii de părţi s-a descompus;

Mi-e dor...

De suflul tău gonit din rai
Ce-mi îngâna iubiri amare -
Şi sinistre...
Pe străzile cu felinare
Adesea-n taină-mi recitai...

Doar versuri triste...

28 septembrie 2010 Nesomn...

Aşează-te pe-al meu cavou
Şi-ngână-mi toamna-ntr-o silabă,
Iar când se-aştern frunzele-n grabă
Aşează-te pe-al meu cavou.

Veghează trupul meu anost
Şi-mi cântă doine la vioară.
Când lumea-ntreagă se-nfioară
Veghează trupul meu anost.

9 septembrie 2010 Declinul viselor...

Romanţe triste mă petrec
Pe drumul viselor apuse
Şi-n gânduri fade mă înec,
În umbra vorbelor nespuse.

Nici lacrimile nu mai cântă
Vreo doină fără de refren,
Memoriile mă frământă,
Dar nu am voce să te chem.

Tu-ngâni furtiv chemarea vremii
Fără să mai priveşti spre ceas
Şi-ţi tace viaţa în decenii
Căci ai omis timpul rămas.

4 august 2010 Acorduri melancolice...

O filă goală mi-ai dansat
Pe lacrimile-mi vii şi-amare
Şi-n praf de stele te-am visat
Un zeu desculţ ce vrea să zboare.

Corzi de chitară ne-acordează,
Iar eu plutesc pe-aripi de vânt.
Acordurile se-nnorează
Şi tu cazi molcom la pământ.

Şi-un repertoriu prăfuit
Ce zace-n buzunarul tău
Îmi fredonează-n nesfârşit
Un cântec cu păreri de rău.

26 iunie 2010 Univers mistuit

Paradis prăbuşit în neant,
Glasul vieţii trecut în nefiinţă,
Ochii goi,aţintiţi spre înalt,
Trup secat de puteri şi credinţă.

Demoni tac şi scrutează sfârşitul,
Se strecoară-ntr-o lume ce piere.
Gândul lor,străbătând infinitul,
Te străpunge şi inima-ţi cere.

8 iunie 2010 Adio...

Timid mi-ai întâlnit privirea,
Nisipul vise ne-mpletea...
În cort ne-am împlinit iubirea
Când luna palidă veghea.

Dar te-ai pierdut pe drumul veşnic
Ce te-aducea mereu la noi,
Iar eu te-am aşteptat zadarnic
Privind spre plajă cu-ochii goi...

Curg lacrimi pe obrazu-mi pal,
Tu n-ai decât păreri de rău...
Pierdut mi-e sufletul pe mal,
Iar plaja-i preschimbată-n hău.

Nisipul nu ne mai doreşte,
Iar luna a apus în mare.
Durerea mi se înteţeşte
"Adio"-i scris pe ţărm - uitare.