5 noiembrie 2010 R.I.P. Adrian Păunescu

Nici nu ştiu ce să spun...parcă nu-şi au rost cuvintele...Nu ştiu cum aş putea să exprim regretul pentru această pierdere...
Născut în 20 iulie 1943,în Copăceni,judeţul Bălţi, nemaipomenitul poet (publicist,textier şi om politic) Adrian Paunescu s-a stins azi,5 noiembrie 2010.
Debutând în 1960,Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.În cadrul Cenaclului Flacăra,Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancţionări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generaţia în blugi” şi „muzică tânără” pentru a-şi desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist şi ai genurilor muzicale folk şi rock.
Sunt multe de spus...dar nu ştiu ce rost ar mai avea...



POETUL [Adrian Păunescu]

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.


Odihneşte-te în pace,preaiubite bard!

16 octombrie 2010 Efemeri...

Târziul gri al toamnei reci
Mă înfioară pe ascuns -
Himeric...
Frica m-a pătruns,
E-un timp din care nu mai pleci -

Funebric...

Bat clopotele la apus
Amorul s-a pierdut în vid -
Şi mor...
Căci sufletul mi-este livid
Şi-n mii de părţi s-a descompus;

Mi-e dor...

De suflul tău gonit din rai
Ce-mi îngâna iubiri amare -
Şi sinistre...
Pe străzile cu felinare
Adesea-n taină-mi recitai...

Doar versuri triste...

28 septembrie 2010 Nesomn...

Aşează-te pe-al meu cavou
Şi-ngână-mi toamna-ntr-o silabă,
Iar când se-aştern frunzele-n grabă
Aşează-te pe-al meu cavou.

Veghează trupul meu anost
Şi-mi cântă doine la vioară.
Când lumea-ntreagă se-nfioară
Veghează trupul meu anost.

9 septembrie 2010 Declinul viselor...

Romanţe triste mă petrec
Pe drumul viselor apuse
Şi-n gânduri fade mă înec,
În umbra vorbelor nespuse.

Nici lacrimile nu mai cântă
Vreo doină fără de refren,
Memoriile mă frământă,
Dar nu am voce să te chem.

Tu-ngâni furtiv chemarea vremii
Fără să mai priveşti spre ceas
Şi-ţi tace viaţa în decenii
Căci ai omis timpul rămas.

4 august 2010 Acorduri melancolice...

O filă goală mi-ai dansat
Pe lacrimile-mi vii şi-amare
Şi-n praf de stele te-am visat
Un zeu desculţ ce vrea să zboare.

Corzi de chitară ne-acordează,
Iar eu plutesc pe-aripi de vânt.
Acordurile se-nnorează
Şi tu cazi molcom la pământ.

Şi-un repertoriu prăfuit
Ce zace-n buzunarul tău
Îmi fredonează-n nesfârşit
Un cântec cu păreri de rău.

26 iunie 2010 Univers mistuit

Paradis prăbuşit în neant,
Glasul vieţii trecut în nefiinţă,
Ochii goi,aţintiţi spre înalt,
Trup secat de puteri şi credinţă.

Demoni tac şi scrutează sfârşitul,
Se strecoară-ntr-o lume ce piere.
Gândul lor,străbătând infinitul,
Te străpunge şi inima-ţi cere.

8 iunie 2010 Adio...

Timid mi-ai întâlnit privirea,
Nisipul vise ne-mpletea...
În cort ne-am împlinit iubirea
Când luna palidă veghea.

Dar te-ai pierdut pe drumul veşnic
Ce te-aducea mereu la noi,
Iar eu te-am aşteptat zadarnic
Privind spre plajă cu-ochii goi...

Curg lacrimi pe obrazu-mi pal,
Tu n-ai decât păreri de rău...
Pierdut mi-e sufletul pe mal,
Iar plaja-i preschimbată-n hău.

Nisipul nu ne mai doreşte,
Iar luna a apus în mare.
Durerea mi se înteţeşte
"Adio"-i scris pe ţărm - uitare.

1 iunie 2010 Deznodământ...

Un soare palid,trist,anost,
Se-ascunde după norii grei,
Un vânt tomnatec,fără rost,
Se-ncurcă-n tragice idei.

Natura parcă plânge lumea,
Nici curcubeul nu mai poate.
E prea târziu,i-a trecut vremea...
Căci pe pământ e veşnic noapte.

E-o noapte grea şi sufocantă
Ce-aduce-a comă,agonie...
Iar omenirea ignorantă
Se stinge pentru veşnicie.

12 mai 2010 Foşnetul vremii...

Mi-e drumul gri,vederea-n ceaţă,
Angoasa pune stăpânire
Pe al meu suflet - în privire
Al morţii suflu îmi îngheaţă.

Memoria mi-e alterată,
Iar vântul parcă fredonează
Vagi amintiri - sfârşit de frază
Schiţat de-o voce tremurată.

28 aprilie 2010 Veac funest

Târziu în noapte,vânt puternic,
Se-aude-a morţii simfonie
Şi-un glas pierdut,un gând himeric,
Îmi toarnă-n sânge nebunie.

Iar timpul greu şi plumburiu
Din vene-mi smulge o frântură,
Tumultul morţii-n ceas târziu
Mă cheamă l-a mea sepultură.

22 aprilie 2010 Copila

Copilă tristă,ochii plânşi,
Imagini oarbe din trecut
Dureri apuse-n pumnii strânşi
Şi rănile ce te-au durut.

Copilă oarbă,suflet stins
În întunericul lăuntric,
Tu visul mut ţi l-ai aprins
În schimbul morţii celui ludic.

Copilă pală,ochii goi
Reflectă veşnica-ţi candoare,
Din vremea când eraţi voi doi
Şi restul lumii - nepăsare.

16 aprilie 2010 Epilogul amintirilor...

Un gând stingher şi-o poză veche
Mi-aduc aminte de trecut;
Un suflet fără de pereche
Şi-un cuget fără de-nceput...

A fost o piesă prost jucată
Printre-amintirile fumate,
În haosul de altădată -
Doi spectatori pierduţi în noapte...

Un anotimp sinucigaş
Îmi dă târcoale şi mă-mbie;
În urma tragicilor paşi
O şoapt-amară - agonie...

7 aprilie 2010 Decor

Decor tomnatec, prăfuit,
Mă-nvăluie-n tăceri banale
Şi-un val de ceaţă, amorţit
Îmi cântă doine selenare.

Decor apus în văi de patimi
Se-aşterne peste pleoapa fadă,
Iar masca-mi croită din lacrimi -
Deşi e mută - stă să cadă.

Decor nostalgic şi pătat
Cu amintiri dulci-amărui,
Mă cerne-n veac abandonat
Căci am rămas a nimănui.

23 martie 2010 Sensuri grave...

O lume spartă, vorbe goale şi drumuri ce duc în afund,
Un roi de fluturi morţi şi corbi prea singuri care se ascund...
Un veac nostalgic, prăfuit, enigme ce îşi pierd splendoarea
Toate se-aprind, toate se sting, pierzându-şi rostul şi candoarea.

Înaltul cerului se luptă cu reci furtuni şi uragane,
Strigarea lumii ne frământă şi ura ne zbiară-n timpane.
Natura-i moartă, iar abisul se-mparte-n două părţi defecte,
E-n comă veacul - şi-omenirea se pierde-n ebenine-aspecte.

19 martie 2010 Amintiri elegiace...

Cuvinte goale,aruncate,
idei bătute cap în cap,
Prea multe gânduri sacadate
din iad mă-mpiedică să scap.

Culori ce şi-au pierdut culoarea
şi cântece fără sonor
Îşi ţes membrana în uitarea
acelor lacrimi care dor.

Vechi elegii cârpesc pereţii
care odată ne priveau...
Pe noi - amanţi fără restricţii -
în miez de noapte ne-ngânau.

9 martie 2010 Fantasme lăuntrice

În stări de veghe mă avânt
Când somnul îmi fuge departe;
Inaptă să scot vreun cuvânt
Mă-nvăluie un strat de moarte.

Fantasme îmi şoptesc suav
Un cânt melodic de durere,
Dar totul pare mult mai grav
Şi mă afund în grea tacere.

Un tremur gri mă-mbrăţişează,
Parcă dorind să mă sufoce,
Iar vântul gol se furişează
Blestemul vrând să îl evoce.

Luptându-mă cu umbre moarte
Mă pierd în ceaţa timpurie
Şi mă înec în râu de şoapte,
Căzând în cruntă agonie.

27 februarie 2010 Alean...

Sunt voci ce mă călăuzesc
Când nebunia mă ajunge,
Sunt ochi în care m-oglindesc
Când sufletul de dor îmi plânge.

Sunt glasuri pe care le-ngân
Şi totul pare-o simfonie.
Sunt îngeri trişti, fără stăpân,
În stări de claustrofobie.

Sunt cântece fără-nţeles
Pe care doar zeii le ştiu,
Sunt lacrimi care n-au de-ales
Decât să curgă-n loc pustiu.

Sunt nopţi în care te aştept,
Iar luna tristă se-nfioară.
Sunt zile pline de regret
În care dorul mă omoară.

20 februarie 2010 Reproş...

Cuvinte simple, fără rost
Îţi scriu acum, iubitul meu...
Ştim bine amândoi ce-a fost -
Secrete am avut mereu.

Amant frivol şi indolent
Cu iz obscen de guri candide,
M-atragi în jocu-ţi insistent
Plin de nimfete insipide.

Cum poti să uiţi de mine-n zori
Când fost-am doi ibovnici muţi?
Tu seara-n pat mi te strecori -
De ce vrei doar să mă-mprumuţi?

12 februarie 2010 Sihastru.

Păcate multe-am săvârşit...
Dureri acerbe,lacrimi oarbe;
Infernul vlaga-ncet mi-o soarbe -
E trist sfârşit !

Un bard stingher ce scrie moarte,
Pe suflet tatuându-mi vina,
Cu ochii-nchişi cătând lumina -
În miez de noapte !

Vagi şoapte mă ademenesc
Într-o banală sepultură,
Izvor nestăvilit de ură -
Joc nebunesc !

7 februarie 2010 Durere sempiternă.

Prea multe lacrimi s-au prelins,
Tăceri subite ne îngână,
Veninul flăcări a aprins
Şi ura mi-e acum stăpână.

Prea multe petice-am cusut
Pe rănile de mult deschise,
Te-am vrut al meu,dar n-am avut
Nimic - decât un pumn de vise.

Prea multe scuze adresate
Şi prea puţine vorbe dulci.
Laconic - veacul ne desparte
Morminte suntem...fără cruci.