6 septembrie 2011 Abandon în anotimp...

E toamnă-n anotimp şi-i anotimp în mine,
Îmi bate ploaia-n geam şi lacrimile-n faţă.
Acesta-i anotimpul ce m-a privat de tine
Cu ochii-n lacrimi te acuz c-ai sufletul de gheaţă.

Potecile toate-s pustii de când tu ai plecat
Şi frunzele ce cad din pomi în lacrimi se transformă.
Atât de mult noi ne-am iubit, dar m-ai abandonat
Nu mai am lacrimi, iar de suflet...n-a mai rămas nici urmă.