26 iunie 2010 Univers mistuit

Paradis prăbuşit în neant,
Glasul vieţii trecut în nefiinţă,
Ochii goi,aţintiţi spre înalt,
Trup secat de puteri şi credinţă.

Demoni tac şi scrutează sfârşitul,
Se strecoară-ntr-o lume ce piere.
Gândul lor,străbătând infinitul,
Te străpunge şi inima-ţi cere.

8 iunie 2010 Adio...

Timid mi-ai întâlnit privirea,
Nisipul vise ne-mpletea...
În cort ne-am împlinit iubirea
Când luna palidă veghea.

Dar te-ai pierdut pe drumul veşnic
Ce te-aducea mereu la noi,
Iar eu te-am aşteptat zadarnic
Privind spre plajă cu-ochii goi...

Curg lacrimi pe obrazu-mi pal,
Tu n-ai decât păreri de rău...
Pierdut mi-e sufletul pe mal,
Iar plaja-i preschimbată-n hău.

Nisipul nu ne mai doreşte,
Iar luna a apus în mare.
Durerea mi se înteţeşte
"Adio"-i scris pe ţărm - uitare.

1 iunie 2010 Deznodământ...

Un soare palid,trist,anost,
Se-ascunde după norii grei,
Un vânt tomnatec,fără rost,
Se-ncurcă-n tragice idei.

Natura parcă plânge lumea,
Nici curcubeul nu mai poate.
E prea târziu,i-a trecut vremea...
Căci pe pământ e veşnic noapte.

E-o noapte grea şi sufocantă
Ce-aduce-a comă,agonie...
Iar omenirea ignorantă
Se stinge pentru veşnicie.

12 mai 2010 Foşnetul vremii...

Mi-e drumul gri,vederea-n ceaţă,
Angoasa pune stăpânire
Pe al meu suflet - în privire
Al morţii suflu îmi îngheaţă.

Memoria mi-e alterată,
Iar vântul parcă fredonează
Vagi amintiri - sfârşit de frază
Schiţat de-o voce tremurată.

28 aprilie 2010 Veac funest

Târziu în noapte,vânt puternic,
Se-aude-a morţii simfonie
Şi-un glas pierdut,un gând himeric,
Îmi toarnă-n sânge nebunie.

Iar timpul greu şi plumburiu
Din vene-mi smulge o frântură,
Tumultul morţii-n ceas târziu
Mă cheamă l-a mea sepultură.

22 aprilie 2010 Copila

Copilă tristă,ochii plânşi,
Imagini oarbe din trecut
Dureri apuse-n pumnii strânşi
Şi rănile ce te-au durut.

Copilă oarbă,suflet stins
În întunericul lăuntric,
Tu visul mut ţi l-ai aprins
În schimbul morţii celui ludic.

Copilă pală,ochii goi
Reflectă veşnica-ţi candoare,
Din vremea când eraţi voi doi
Şi restul lumii - nepăsare.

16 aprilie 2010 Epilogul amintirilor...

Un gând stingher şi-o poză veche
Mi-aduc aminte de trecut;
Un suflet fără de pereche
Şi-un cuget fără de-nceput...

A fost o piesă prost jucată
Printre-amintirile fumate,
În haosul de altădată -
Doi spectatori pierduţi în noapte...

Un anotimp sinucigaş
Îmi dă târcoale şi mă-mbie;
În urma tragicilor paşi
O şoapt-amară - agonie...

7 aprilie 2010 Decor

Decor tomnatec, prăfuit,
Mă-nvăluie-n tăceri banale
Şi-un val de ceaţă, amorţit
Îmi cântă doine selenare.

Decor apus în văi de patimi
Se-aşterne peste pleoapa fadă,
Iar masca-mi croită din lacrimi -
Deşi e mută - stă să cadă.

Decor nostalgic şi pătat
Cu amintiri dulci-amărui,
Mă cerne-n veac abandonat
Căci am rămas a nimănui.

23 martie 2010 Sensuri grave...

O lume spartă, vorbe goale şi drumuri ce duc în afund,
Un roi de fluturi morţi şi corbi prea singuri care se ascund...
Un veac nostalgic, prăfuit, enigme ce îşi pierd splendoarea
Toate se-aprind, toate se sting, pierzându-şi rostul şi candoarea.

Înaltul cerului se luptă cu reci furtuni şi uragane,
Strigarea lumii ne frământă şi ura ne zbiară-n timpane.
Natura-i moartă, iar abisul se-mparte-n două părţi defecte,
E-n comă veacul - şi-omenirea se pierde-n ebenine-aspecte.

19 martie 2010 Amintiri elegiace...

Cuvinte goale,aruncate,
idei bătute cap în cap,
Prea multe gânduri sacadate
din iad mă-mpiedică să scap.

Culori ce şi-au pierdut culoarea
şi cântece fără sonor
Îşi ţes membrana în uitarea
acelor lacrimi care dor.

Vechi elegii cârpesc pereţii
care odată ne priveau...
Pe noi - amanţi fără restricţii -
în miez de noapte ne-ngânau.

9 martie 2010 Fantasme lăuntrice

În stări de veghe mă avânt
Când somnul îmi fuge departe;
Inaptă să scot vreun cuvânt
Mă-nvăluie un strat de moarte.

Fantasme îmi şoptesc suav
Un cânt melodic de durere,
Dar totul pare mult mai grav
Şi mă afund în grea tacere.

Un tremur gri mă-mbrăţişează,
Parcă dorind să mă sufoce,
Iar vântul gol se furişează
Blestemul vrând să îl evoce.

Luptându-mă cu umbre moarte
Mă pierd în ceaţa timpurie
Şi mă înec în râu de şoapte,
Căzând în cruntă agonie.

27 februarie 2010 Alean...

Sunt voci ce mă călăuzesc
Când nebunia mă ajunge,
Sunt ochi în care m-oglindesc
Când sufletul de dor îmi plânge.

Sunt glasuri pe care le-ngân
Şi totul pare-o simfonie.
Sunt îngeri trişti, fără stăpân,
În stări de claustrofobie.

Sunt cântece fără-nţeles
Pe care doar zeii le ştiu,
Sunt lacrimi care n-au de-ales
Decât să curgă-n loc pustiu.

Sunt nopţi în care te aştept,
Iar luna tristă se-nfioară.
Sunt zile pline de regret
În care dorul mă omoară.

20 februarie 2010 Reproş...

Cuvinte simple, fără rost
Îţi scriu acum, iubitul meu...
Ştim bine amândoi ce-a fost -
Secrete am avut mereu.

Amant frivol şi indolent
Cu iz obscen de guri candide,
M-atragi în jocu-ţi insistent
Plin de nimfete insipide.

Cum poti să uiţi de mine-n zori
Când fost-am doi ibovnici muţi?
Tu seara-n pat mi te strecori -
De ce vrei doar să mă-mprumuţi?

12 februarie 2010 Sihastru.

Păcate multe-am săvârşit...
Dureri acerbe,lacrimi oarbe;
Infernul vlaga-ncet mi-o soarbe -
E trist sfârşit !

Un bard stingher ce scrie moarte,
Pe suflet tatuându-mi vina,
Cu ochii-nchişi cătând lumina -
În miez de noapte !

Vagi şoapte mă ademenesc
Într-o banală sepultură,
Izvor nestăvilit de ură -
Joc nebunesc !

7 februarie 2010 Durere sempiternă.

Prea multe lacrimi s-au prelins,
Tăceri subite ne îngână,
Veninul flăcări a aprins
Şi ura mi-e acum stăpână.

Prea multe petice-am cusut
Pe rănile de mult deschise,
Te-am vrut al meu,dar n-am avut
Nimic - decât un pumn de vise.

Prea multe scuze adresate
Şi prea puţine vorbe dulci.
Laconic - veacul ne desparte
Morminte suntem...fără cruci.

23 ianuarie 2010 Expoziţie.

Îmi dai,te rog,plămânii tăi?
Aş vrea să îi atârn în cui.
Dar taci!nu spune nimănui
Căci toţi vor vrea să te încui
În camera cu vânătăi.

Aş vrea să-mi dai rinichiul stâng
Dacă - normal - nu cer prea mult.
Azi vreau să stau şi să ascult
Cum se scufundă în tumult
Şi-apoi c-un ac să îl străpung.

Ficatul la ce-ţi foloseşte?
Oricum,de multă vreme tace.
Ştii că durerea nu-i dă pace
Şi-n agonie de ieri zace.
Eu cred că te secătuieşte.

Colecţia nu mi-e completă
Dacă nu-mi dai şi inima.
Tu nu ai nevoie de ea
Şi ştii că nici nu te mai vrea.
Aşa că dă-mi-o,azi fac chetă.

Pereţii camerei sunt plini
Cu-organele tale interne.
Nu-ţi pară rău - răul se-aşterne
Şi sângele din corp ţi-l cerne.
Tu stinge-te...cu ochii lini.

10 ianuarie 2010 Metamorfoză.

Tăceri absurde mi se-nchină
Când lumea toată se destramă,
Iar îngerii din cer suspină
În trista,ştearsă panoramă.

Şoapte timide se strecoară
În taina ceasului oprit,
Iar zeii pe pământ coboară
Şi-adoarme lumea-n asfinţit.

Leşin de veacuri mă îngână
Şi curcubeul fad se stinge,
Iar lacrimile ce se-adună
Se alterează-n bălţi de sânge.

5 ianuarie 2010 Trădare.

Pereţii-s sparţi de-atâta ură.
Podeaua scârţâie-n visare.
Ce paradox! tu nu ştii oare
Că becu-i orb, dar are gură?

Când uşa s-a deschis alene
Tu ai crezut că vântul doare.
Dar te-ai gândit de ce tresare
Odaia când îi curgi pe gene?

În tot dezastrul eram noi,
Învăluiţi de-un calm mister;
Credeam că totu-i efemer...
Cum poţi să ne-arunci la gunoi?

Fereastra ne-a trădat mereu,
Dar ne-am iubit fără-ncetare.
Iubite, să-ţi pun o-ntrebare:
De ce mă-nşeli cu dumnezeu?

3 ianuarie 2010 Pieire.

E fum în jur şi-i gol eter
Sunt singură-ntr-un cadru surd
Şi-un tremur lent,plin de mister
M-afundă într-un hău absurd.

Şi stau pitită-n colţul mut,
Gândind la tine - şi tresar
Când tot ce văd şi ce ascult
Se pierde într-un ton bizar.

Odaia-ngână molcom plânsul
Ce mi se scurge din privire.
Sunt bard sinistru în apusul
Ce s-a născut în nemurire.

Şi reci fiori de nebunie
Mă-mbată când în vag decor
Se pierde-a lumii sărăcie
Şi eu mă sting pe veci - actor.

25 decembrie 2009 Odaia agoniei.

Fiinţă stingheră - gând morbid -
În gri odaie-adăpostită,
-n a cărei colţ stau ghemuită
Cu ochii-n lacrimi,părăsită,
Privesc în vid.

Un tremur molcom mă pătrunde,
Iar umerii-mi sunt goi - tresar.
Subit fior mâna-mi cuprinde,
O şoaptă rece mă surprinde -
Un gest bizar.

Şi-un cânt celest îngână vântul,
Când Do major vibreaz-armonic,
Iar jindul straşnic şi cuvântul
Se-mbină şi-mi inundă gândul -
Fapt ironic.

E frig şi-i pâclă-n încăpere
Şi-un vag frison îmi seacă trupul,
Iar astfel uit şi de durere
Şi-ncet mă sting într-o tăcere
Pierzându-mi suflul.