2 noiembrie 2009 Condamnare...

Noaptea-i târzie - vânt nostalgic
Şi luna parcă se ascunde,
Iar stelele-şi spun rolul tragic
Şi condamnarea le pătrunde.

Încet îşi plânge-n palme greul
Oraşul tot - căci e pustiu.
În frunze moarte-şi pierde eul...
Şi-i condamnat în timp târziu.

Natura-n comă e-adâncită
Şi nu-i mod de resuscitare;
De fiinţa toată-i părăsită
Şi e sfârşit,e condamnare.

31 octombrie 2009 Aşteptare...

Un spirit sunt,un înger veşnic,
Din flăcări negre evadat -
De sub tutela unui sfetnic,
Un biet slavon întunecat.

Şi-alerg în nebunia-mi cruntă
Pe drum de fier ce duce-n vid,
Stingher ecoul mă frământă,
Şi c-ochii goi te chem candid.

Dar n-ai venit,şi gol e-altarul,
Iar eu suspin cu nostalgie,
În tot cuprinsu-i doar amarul
Iar eu te-aştept de-o veşnicie.

...azi e un an de cand sufletul meu e-n doliu...

...din cauza ta...

28 octombrie 2009 Veşnic somn...

într-un decor apus de veacuri,
în somnu-mi greu de nemurire
mă seacă moartea în privire
şi mă afundă printre graiuri.

şi-i sadic jocul de cuvinte
ce m-adânceşte în motiv.
un dor malefic,posesiv,
m-acuză grav şi iar mă minte.

dar veşnicia s-a pierdut
şi-acuma toate-s muritoare
demonic,pier în trista zare
şi raiu-n mine-i timp trecut.

şi somnul meu strivit de vreme
se scurge-n vene-n reluare,
iar suflul tragic ia amploare
şi mă cufundă în extreme.

25 octombrie 2009 Dumnezeul...

Sunt Dumnezeul fără milă,
Judecătorul celor drepţi,
Conducător făr' de adepţi -
Fiinţă umilă !

Sunt iadul morţilor în viaţă,
Cavou mormântului de vise;
Sunt înger cu gânduri ucise -
Suflet de gheaţă !

Sunt voce mută-n greu ecou,
Funebru strigăt în surdină;
Sunt păcătosul fără vină -
Surd bibelou !

Sunt demonul făr' de traseu
Ce-aleargă-n noaptea ne-ntreruptă;
Sunt raiu-a cărei poartă-i ruptă -
Sunt Dumnezeu !

17 octombrie 2009 Atingerea morţii

Pupile dilatate pândesc din întuneric
Şi mă-nfioară graiul şi iadul mi-e chemare
Căci sufletu-mi murit-a,dar n-a fost 'mormântare;
Suspine-n ceas de veghe,torturi ce curg feeric.

Ideile îmi sapă în gânduri claustrate
Şi-mi macină pe tâmple un joc dur de cuvinte,
Dar nu eram în ceruri,eram printre morminte
Şi crucile-s cusute - substanţe-n miez de noapte.

13 octombrie 2009 Sacrificiu...

Sunt nebunul voluntar
Ce ţi-a oferit pe tavă
Trup şi suflet - insectar
Într-o tragică octavă.

Eu ţi-am venerat chemarea
Te-am slavit pe portative,
Dar tu - însăşi nepăsarea -
Mi-ai strivit gânduri fictive.

Te-am iubit cu fiinţa-mi slabă
Şi ţi-am adorat strigarea,
Dar tu-n nemiloasa-ţi grabă
Mi-ai murit necugetarea.

Şi-acum totul s-a pierdut.
Plin de ură,fără milă,
M-ai lăsat - doliu trecut
Şi-ai ucis fiinţa-mi umilă.

6 octombrie 2009 Dependenţă...

De-ai ştii tu cât te-am aşteptat...
Nopti nedormite,zile-amare
Şi-am plâns cu lacrimi funerare...
Am tot sperat,am tot sperat...

Te-am vrut în sânul meu anost
Să-mi sfâşii tragicul cuprins
Căci viaţa-n mine-i iad nestins
Dar fără rost,dar fără rost...

Tu mi-ai cântat veninu-n suflet
Şi l-ai împrăstiat în sânge,
Dar drogul tău nu-mi mai ajunge
Căci e regret,căci e regret...

Şi nu mai ştiu de ce trăim;
Tu nu mai eşti,dar eu visez,
Mi-e dor de tine şi oftez...
Hai să murim,hai să murim...

4 octombrie 2009 Lacrima sinelui...

Se pierd ideile în rânduri
Şi sentimentele-mi în gânduri...
Iar vraja nopţii mă îngână
Şi mă regretă - ea - nebună.

O lacrima-mi mângâie faţa,
Iar chipul mi-l inundă ceaţa...
Privesc oglinda-n amintiri
Care mă ceartă din priviri...

O umbră se-oglindeşte blândă
În lacrima-mi pe-obraz curgândă...
Şi zdruncinată,în tacere,
Mă plânge şoapta de durere.

Dar mă urăsc fiindcă exist
Şi totu-i un decor prea trist...
Suspin s-a stins curgând în mine -
Eliberează-mă de tine!

1 octombrie 2009 Ultima noapte...

stau la geam privind în gol...
stelele candid pândesc,
mă-nfioară,îmi şoptesc.
sadic rol !

masca nopţii în eter
fad,se pierde-n infinit...
într-un hău făr' de sfârşit.
pur mister !

luna toată-i sângerie
şi-i pierdută în decor...
eu recit - nebun actor -
poezie !

23 septembrie 2009 Nebun

Simt cum iadul mă apasă
Chin mă tace-ncet şi trist,
Dar după perdeaua trasă
Mă descopăr,masochist.

Frânt cadavru descompus.
Moare plumbul tot din vene;
Sclavul tău,nebun supus
Mă sacrific în catrene.

19 septembrie 2009 Străini...

Suntem doi străini de veacuri,
Doi străini în mut tablou,
Într-un doliu vag de glasuri
Ce-mpărţim un vechi cavou.

Suntem doi necunoscuţi...
Sentiment morbid ne vede
Prin grele veacuri trecuţi
Surd mormântul ne revede.

17 septembrie 2009 Trist poet...

Două măşti pe viu perete,
Situate-n trist amurg...
Picături de sânge-mi curg
Şi le beau,că-mi este sete.

În decorul greu,haotic
Trist poet,plin de mister
Rătăcind în scurt eter
Nu-mi găsesc ecoul gothic.

Ţin captiv un sentiment
Căci nebun mă ştie iadul.
Dur mă taie sadic gândul
Şi mă curge instrument.

Mute voci de îngeri zbiară,
Spirite-n chemări schelete...
M-am pierdut printre regrete
Trist poet,ucis de fiară.

14 septembrie 2009 Dor de moarte...

Ce dor de moarte mă apasă...

Şi ce târziu mi-e gându'-acum,

Cu suflet prefăcut în scrum

Ce dor de moarte mă apasă...

Un dor de moarte mă cuprinde...

Iar sufletul mi-e-nvolburat,

În neagră ramă încadrat

Un dor de moarte mă curpinde...

Când dor de moarte mă apucă...

Mă strâng grotesc în vag schelet

Şi sângele-mi curge pe piept

Când dor de moarte mă apucă...

Ce dor de moarte mă apasă...

În cadaveric sânu-mi gol

M-am rătăcit în tristul rol,

Ce dor de moarte mă apasă...

13 septembrie 2009 Dă-mi...

Dă-mi o armă să te-mpuşc,

Dă-mi o gură să te muşc,

Dă-mi un ac să te împung,

Suliţă - să te străpung.

Dă-mi ochi să te pot vedea,

Dă-mi glas să te pot striga,

Dă-mi piele să te pot simţi

Şi-urechi să te pot auzi.

Dă-mi mintea şi sufletul tău,

Dă-mi tot ce ai - să fie-al meu.

Dă-mi tot ce ai ca să te-ndrug,

Dă-mi tot ce-ţi cer - să te distrug!

11 septembrie 2009 De ce?

De ce încerci să mă vorbeşti
Când eu sunt mută toată?
De ce îmi spui că mă iubeşti
Şi-o laşi pe altă dată?

De ce când ochii-mi sunt închişi
Tu vrei să vezi prin mine?
De ce când totul este rău
Nu-mi spui că este bine?

De ce mă verşi pe jos,în praf
Şi-apoi te faci că plouă?
De ce când strig să mă ajuţi
Tu mă fărâmi în două?

De ce mă speli cu sânge sec
Şi nu mă mai usuci?
De ce nu-ncerci atunci când plec
De mână să m-apuci?

De ce nu-ţi pasă nepăsarea
Şi colbul ce se-adună?
De ce m-alungi în rupt ecou
Şi uiţi de mine-o lună?

8 septembrie 2009 Absurd.

Mă vrei când nu mă poţi avea,
M-asculţi când nu pot cuvânta.
Mă taci pe şoapte mute,reci,
Mă minţi,dar nu te las să pleci.

Mă zbieri pe portative surde,
Mă cerţi când nimeni nu aude.
M-auzi când gura-mi este mută,
Mă coşi cu aţă neagră,ruptă.

Mă laşi să cad în greu abis,
Mă bântui zi şi noapte-n vis,
Mă arzi în flăcări infinite,
Mă-neci în ape prăfuite.

Mă spargi în cioburi mult prea mici,
M-arunci şi nu mă mai ridici.
M-ascunzi în nori eterni şi grei
Şi când mă ai,nu mă mai vrei.

7 septembrie 2009 Iluzii...

Paradis sau infern?
Muritor sau etern?
Spirit sau fiinţă?
Dor sau suferinţă?

Un urlet,dar şoptit.
Pierdut,dar regăsit.
Sfârşit,dar început.
Nimic,dar conceput.

Fals şi halucinant.
Iluzii şi neant.
Real şi ireal.
Atipic şi banal.

4 septembrie 2009 Pustiu...

Pustiu sunt azi ca-ntotdeauna
Şi sufletu-mi este pustiu,
Dar poate că e prea târziu -
Pustiu voi fi întotdeauna.

Pustiu sunt azi,voi fi şi mâine
Sunt singur,sunt al nimănui.
Privesc în inima oricui,
Dar nimeni nu-i pustiu ca mine.

Pustiu sunt azi,voi fi mereu
Căci singur sunt în astă lume,
Pot să privesc întreaga culme
Dar sunt pustiu şi mi-este greu.

3 septembrie 2009 Spune-mi că vii...

Şoapte în noapte,
În ceas târziu...
Spune-mi că vii...
Cum să nu viu?

E frig şi-ntuneric
Şi totu-i pustiu...
Spune-mi că vii...
Cum să nu viu?

Totul pare-un joc,
Un fel de pariu...
Spune-mi că vii...
Cum să nu viu?

1 septembrie 2009 Castelul pustiu.

În vârf de deal,prin norii grei de ceaţă,
Unde pământul ud susţine stânci de gheaţă,
Acolo,în norii mari şi groşi de fum
Se află un castel,pustiu,în cap de drum.

Şi zeci de turle-nalte îl împodobesc
Şi turnuri îl ridică spre înaltul ceresc;
Perdelele-i acoperă ferestrele gigante
Castelului pustiu cu scările neante.

Prin negura cea deasă care îl înconjoară,
Nevizitat decât de câte-un corb sau cioară,
Stă singur,bântuit de spirite pierdute
Castelul cel pustiu cu umbrele lui mute.