Aceasta este drama vieţii
de care oricât te-ai ferit
ţi-a luat speranţa dimineţii
şi tot ce-i bun a luat sfârşit.
Visai mereu la zile bune,
chiar şi iubirea-ţi surâdea;
şi asteptai ziua de mâine
cu zâmbet lin, sorbind cafea.
Trăgeai perdelele de soare
şi raze dulci păseau alene,
în camera cea primitoare -
timid ţi-alunecau pe gene.
Citeai romane de iubire
şi te visai protagonistă;
neexistând vreo zi în care
să ai motive să fii tristă.
Dar iată că toate s-au dus :
şi optimismul, şi iubirea...
vremea cea bună a apus
lăsându-ţi doar nefericirea.
Nu mai ai vise, aspiraţii,
ziua de mâine-i blestemată,
speranţa a murit. vibraţii
în valuri de tristeţi se-arată.
Cafeaua ţi-e acum amară,
murit-au razele de soare,
iar tu – copilă solitară -
eşti personajul care moare.