Când nebunia mă ajunge,
Sunt ochi în care m-oglindesc
Când sufletul de dor îmi plânge.
Sunt glasuri pe care le-ngân
Şi totul pare-o simfonie.
Sunt îngeri trişti, fără stăpân,
În stări de claustrofobie.
Sunt cântece fără-nţeles
Pe care doar zeii le ştiu,
Sunt lacrimi care n-au de-ales
Decât să curgă-n loc pustiu.
Sunt nopţi în care te aştept,
Iar luna tristă se-nfioară.
Sunt zile pline de regret
În care dorul mă omoară.